Ritmul de dezvoltare a pieței centrelor comerciale a încetinit în ultima perioadă ca urmare a întârzierilor în obținerea autorizațiilor de construcție, dar și a numărului limitat de dezvoltatori activi și a restrângerii numărului de oportunități pentru construcția de proiecte dominante în marile orașe.
Un singur centru comercial a fost livrat în primele 6 luni ale anului, respectiv galeria comercială de 11.000 m2 de la parterul și mezaninul ansamblului rezidențial Platinia din Cluj-Napoca.
Stocul modern de centre comerciale a ajuns la o suprafață închiriabilă de 3.152.215 m2 la nivelul întregii țări, corespunzător unei densități de 159 m2 de centre comerciale la mia de locuitori. Orașele majore au densități medii de 250-550 m2 / 1.000 locuitori, doar 7 orașe având densități superioare (Suceava, Oradea, Deva, Constanța, Pitești, Bacău, Arad).

Stocul în construcție totalizează 55.700 m2, incluzând noul centru comercial Shopping City Râmnicu Vâlcea și două extinderi (AFI Palace Cotroceni, Shopping City Galați) cu termen de livrare în acest an. O altă extindere a centrului Ploiești Shopping City este anunțată pentru acest an, în timp ce extinderea cu un nivel a Shopping City Sibiu este puțin probabilă să fie finalizată în acest an.
În cazul în care toate aceste proiecte vor fi livrate în termen, stocul nou aferent anului 2017 va ajunge la 72.900 m2, reprezentând o scădere de 65% față de suprafața inaugurată anul trecut (212.780 m2).
Volumul deschiderilor este așteptat să crească din nou în 2018-2019, cu un stoc potențial de livrare de peste 285.000 m2 care include noi centre dominante în Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Satu Mare, alături de extinderi în București, Timișoara și Sibiu. Alte proiecte sunt așteptate să fie lansate în perioada următoare de dezvoltatori precum Immochan și Prime Kapital.
Cele mai multe proiecte în derulare sunt extinderi ale unor centre comerciale deja funcționale. În condițiile în care centrele dominante sunt aproape integral ocupate (98-100%) și cererea este semnificativă, proprietarii centrelor dominante pregătesc o serie de extinderi pentru a putea acomoda noi retaileri, în special ancore internaționale. Un număr de 7 extinderi ale unor centre comerciale din București, Timișoara, Sibiu, Ploiești și Galați sunt în prezent în diverse stadii de implementare.
NEPI rămâne de departe cel mai activ dezvoltator de pe piața locală, fiind responsabil pentru 75% din suprafața nouă anunțată pentru 2017. Compania are în derulare pentru 2017-2019 construcția a 3 noi centre comerciale și 4 extinderi, cumulând o suprafață totală de 178.400 m2.

 

DATE STATISTICE CENTRE COMERCIALE

STOC EXISTENT:                                                              3.152.215 m2

STOC NOU LIVRAT ÎN S1 2017:                                         11.000 m2

STOC ÎN CONSTRUCȚIE:                                                  55.700 m2

TOTAL STOC ANUNȚAT PT LIVRARE ÎN 2017:      72.900 m2 (stoc livrat + stoc în construcție + proiecte)

 

Principalele proiecte aflate în diverse stadii de dezvoltare sunt enumerate în tabelul de mai jos. 

Centru
Comercial

Oraș

Tip

Suprafața
Închiriabilă (m2)

Status

An

Platinia

Cluj-Napoca

Nou

11.000

Livrat

2017

Shopping City

Ramnicu Valcea

Nou

27.900

În Construcție

2017

Shopping City

Galati

Extindere

21.000

În Construcție

2017

AFI Palace Cotroceni

Bucuresti

Extindere

6.800

În Construcție

2017

Shopping City

Ploiești

Extindere

6.200

Proiect

2017

Shopping City

Sibiu

Extindere

10.600

Proiect

2017 / 2018

Colosseum

Bucuresti

Extindere

15.500

Proiect

2018

Shopping City

Satu Mare

Nou

28.700

Proiect

2018

Iulius Mall

Timișoara

Extindere

60.500

Proiect

2018 / 2019

Shopping City

Targu Mureș

Nou

50.000

Proiect

2018

AFI Palace Brașov

Brașov

Nou

45.000

Proiect

2018 / 2019

Festival Mall

Sibiu

Nou

42.000

Proiect

2019

Promenada Mall

București

Extindere

34.000

Proiect

2019

Sursa: ACTIV Property Services